Sky

A new way . . .

Beautiful Sunrise

Cel mic ma face sa zambesc si atunci cand simt ca lumea mea imaginara dintr-un pahar de naruie.

Memories !

Tot ce incercam sa fac era sa incerc sa ma debarasez de tot ceea ce insemna probleme. Si toate problemele mele proveneau din perioada cand inca faceam scoala. Pana cand ... a venit vacanta. Totul se schimbase, vremea era altfel si ... ieseam tot mai des. Imi placea sa fac asta! Imi placea sa ma relaxez facand fotografii, chiar daca nu vroiam sa surprind ceva in mod intentionat. Niciodata nu am urmarit asta, de fiecare data am facut pozele spontan, fara sa ma gandesc ca o sa iese ceva ce va putea fi folosit mai tarziu. Defapt... niciodata nu am incercat sa fac ceva in mod intentionat, deseori am facut totul doar de plictiseala sau pentru ca imi placea sa fac acel lucru, niciodata nu m-am gandit la asta. Si .. stiu ca copilaria este ingradita de gardul ghimpat al maturitatii. Vreau sa profit de asta cat inca ma mai simt copil.

Amintiri ruginite'n timp !

Stau pe acelasi scaun de atatea zile si simt ca nu ma mai misc , ascult aceeasi melodie care ne desparte si acum ! De ce te incapatanezi sa lasi totul asa cum e? Crezi ca mai mult rau te va satisface? Crezi ca daca incerci sa te ascunzi vei fi mai fericit ? Aud melodia asta de cateva zile si ma calmeaza ! Stii .. ieri era altfel , ieri era mai bine .. azi ... azi e mai rau si asa va fi pana ma voi distruge singura ! We can't be two strangers ! Vrei sa fim asa la infinit ? ... Profetie incheiata ! Relatie sfarsita ! Lacrimi si suferinta ! Prea multe mi'au curs din inima si asta e ultima ... :-j ... to be continued ...

Alt mod de a trai :) ... Amintiri ruginite'n timp ! :-< ...

Memories !!! Sweet things ! [:xX ] Încerc să mă regăsesc în fotografii. De multe ori mă liniştesc când încerc să realizez ceva fără să mă enervez . Este ceea de ce am nevoie doar atunci când simt că lumea mi se năruie fără ca eu să fiu de acord . Este o plăcere involuntară de a mă face să mă simt bine , de a fi eu în orice mod.

Dilema !

Simteam nevoia sa scriu ceva sa ma destind. Ascultam o melodie cu un bass puternic si simteam ca'mi invadeaza intimitatea asa ca am oprit'o. Era ceva ciudat in privirea mea , era ceva ce ma facea sa ma tem! Nu mai era ca la inceput. Nu stiam de ce... Timpul a ramas in urma mea si tu la fel. Ma lasam in voia scrisului si uitam pur si simplu de mine. Aveam lacrimi in ochii mei atat de goi. Ma simteam ca si cum as fi sedata, dar eram sedata cu venin , cu ura... Imi facea prea mult rau... Ii spuneam ce am pe suflet , fara sa ma gandesc ca ii poate face rau... Preferam sa fiu eu bine, vroiam defapt sa fim amandoua bine, dar ... Am abandonat ceea ce numeam acum doua saptamani prietene pentru totdeauna. Numeam... candva... A apus si asta... pentru ca orice vis frumos se termina repede. I'am dat inapoi bratara de la ea. Era vorba despre respect, iar intre noi nu mai exista demult asa ceva. Era doar o obisnuinta care devenea tot mai sacadata . Nu mai stateam atat de mult impreuna , alte anturaje , alte vieti.. Am inceput sa fim ca doi magneti care se resping, avem polii diferiti, asta ar trebui sa tina dar se resping. Ceva nu mai e ca inainte... Nu mai poate fi... Tremuram... Imi era frig... Aveam doar un tricouas rosu cu alb si o pereche de colanti si stateam in casa scarii si priveam cum ninge... Ma simteam bine sufleteste , dar pe dinafara inghetam. Intram intr'un soc hipotermic fara sa'mi dau seama. Ma uitam in jos si vedeam mii de imagini cum defileaza in fata mea.. Imagini, imagini, imagini, imagini si imagini... Plangeam!..Lacrimile cadeau fara sa le pot opri..nu ma mai puteam stapani. Afara viscolea... M'am ridicat dintr'un clipit si m'am rezemat de usa. Nu stiam daca sa ies sa hoinaresc in voia gandurilor sau sa ma feresc de rau. Am preferat sa ies. Rimelul meu curgea pe fata mea fierbinte, ramanand doar dare de rimel si un dezgust sec. Ma simteam murdara... auzeam ceva in mintea mea.. Cineva imi spunea ca sunt nebuna ca trebuie sa plec departe sa pot depasi momentul, sa'mi caut o noua lume. Si.......... Am fugit!! Departe... Acolo unde gandurile sa nu ma mai poata ajunge.... si..... Nici EA ! Speram ca totul se va termina daca voi pleca. Dar nu... Totul era mult mai murdar, mai sec, totul era fara gust, fara culoare... Darele de la rimel si lacrimile au ramas nesterse pe fata mea tot mai rece ca un cavou pana au inghetat. Aveam parul ciufulit de la vant si eram intr'o camera goala unde era curent. Era ca si cum cineva era invocat, iar eu defapt Il invocam. Fara motiv...! Erau multe geamuri, dar toate erau intunecate, doar unul era alb, era un alb imaculat, un alb ce'mi fura ochii. Am pasit...si am pasit..tot mai repede pana am inceput sa alerg. Nu puteam ajunge la acel geam. M'am oprit si lacrimi iar au izbucnit din ochii mei goi drogati de atata plans si strig "De ce? De ce nu am dreptul asta? Eu nu sunt om?"... S'a auzit ca un fel de trasnit in spatele meu. M'am intors speriata iar o lacrima a zburat in voia sortii si s'a izbit de gresia sparta de sub picioarele mele. Era El... Imi spunea ca trebuie sa lupt sa ajung acolo. Doar cei cu adevarat buni ajung acolo. ... M'am gandit mult stiti... si..... Doar cei buni pot trece acolo, pot privi intr'acolo... Iar eu... Nici acum nu am reusit sa privesc acolo. Ceva ma blocheaza.... Asa credeam.... Suna ceasul..Este ora 07:00 am. . Trebuia sa merg la scoala, eram transpirata,inima imi batea tare si eram in scara blocului. Nu stiam ce caut acolo, incepea sa'mi fie frica desi era dimineata. Nu'mi mai simteam mainile si picioarele. Erau digerate, nu aveam voce,iar parul era ud si inghetat. Devenisem un cub de gheata doar dupa o noapte disperata si asta doar din vina greselilor mele. Strigam ... strigam si strigam... auzeam doar in mintea mea un ecou slab.... Si.... am asteptat pana cineva a venit sa vada in ce stare sunt... Am ramas acolo... adormita...intr'un cavou rece al amintirilor...

EteRna Plaja

Stateam pe malul apei, scormonind in nisip si uneori gaseam cate un ciob colorat. Portelanuri vechi, albastre, rotunjite de apa, le priveam misterios. Cristale mici, inca ascutite, imprastiau raze iuti si de cele mai multe ori, bucati de ceramica rosiatica, zaceau resemnate intr-un somn adanc, inchise pentru totdeauna intelegerii nebanuite, poposind in palma mea. Le cercetam cu mirare, de fiecare data intens, stiind ca toate acestea se intamplau mereu. Pe nisip aparu o umbra lunga : - Ce faci ? - Daca as stii … - E bine ca iti dai seama ca nu stii … - Este doar o tristete. As vrea sa nu mai fie, dar ea trece prin mine fara sa inteleg de unde vine si unde vrea sa ajunga, daca este a mea sau nu … parca ar cere ceva. - Mda, multa singuratate. Daca vrei iti tin de urat. - Vreau ! Numai de-ar fi asa de simplu … - Nimic nu este “asa de simplu” … - Si atunci de ce imi spui ca imi vei tine de urat? - Ai vrea sa raman? - Poate as vrea … dar … nu vreau sa fiu doar un simplu popas pentru calatori … - Daca nu as veni dintr-un loc pentru a ajunge in altul, poate ca as ramane. - Si ce crezi ca te-ar face sa ramai? - Ce m-ar face sa raman? Ceva ce toata viata am cautat si nu am reusit sa gasesc. - Nu este foarte simplu. - Ti-am spus ca nimic nu este ceea ce pare a fi. Poate ca nici nu sunt un calator. - Dar ce ai putea fi? - Un … cautator! - Cautatorii nu isi schimba neaparat locul. Ei vin mereu aici. - Daca au gasit ce cautau, nu. Uneori, raman sa inteleaga ce au gasit, sa gaseasca finalul povestii. Altfel, ceea ce a cunoscut va fi pierdut in ganduri si luat ca o simpla amintire. - Stiu .. cu iubirea este la fel. - Iata ca stii ceva! - Vezi ciobul acela albastru? El imi place cel mai mult. Parca vorbeste de ceva. Imi vine sa-l iau cu mine. Ma simt de parca as putea sa fiu in casa. - Si de ce nu il iei? - Nu stiu. El apartine acestei clipe. Daca il las pe plaja, ma voi gandi mereu la el, imi va fi dor. Daca il iau, l-as putea uita intr-un sertar si ar fi nedrept. Cum alegi? - Ciobul care va fi al tau iti va spune singur “ia-ma cu tine”. Si chiar daca nu o va face, vei simti ca pe acela nu vrei sa-l lasi, nu poti, este al tau. Adica si tu ii apartii lui. - Poti astepta o viata. - Vrei dreptate??! - Nu stiu, dar parca nu ma pot abtine. Mi se pare trist. Tu poti? - Da! Eu pot. Uneori. De cele mai multe ori. - Si in acest fel crezi ca deciziile tale sunt mai valoroase. - Poate da, poate nu … dar sunt ale mele, sunt un om liber. - Cand esti liber esti mai putin trist, asa-i? - Tristetea este optiune. Ma gandesc la altceva. - Vorbesti despre tristete ca despre o alegere. Cate dintre alegerile noastre sunt defapt adevarate? - Tristetea este o simpla atitudine in fata evenimentelor si putem opta pentru ea. Cat despre atasament … iti da sansa mai multor intalniri. Niciuna nu ti se pare importanta, pana cand apare una, aceea unica. Atunci, totul devine diferit. E pur si simplu cunoastere. - Si cei care raman in urma? La ei nu te gandesti? - Ei trebuie sa se gandeasca, ce ii opreste? Fiecare are libertatea de a alege. - Intre iubire si cunoastere ce alegi? - Atasamentul nu este iubire. Iubirea inseamna libertate sau cel putin asa ar fi ideal, sa te ridici la acel nivel al iubirii. Altfel, ceea ce parea sa promita suferinta este doar un prilej de suferinta. - Povestea ta este despre cunoastere. - Este un fel de a trai. - Si povestea despre iubire? - Pe asta mi-o spui tu. - Femeile aleg iubirea… - De obicei, da! - Barbatii aleg cunoasterea… - Se mai intampla si invers… - Barbatii uita femeile care aleg iubirea. Ei le vor pe cele care aleg cunoasterea. - Sunt putine. - De aceea sunt multi barbate nefericiti? - Si femei. Primele raman in sertar, iar celelalte pe plaja. - Si in gandul barbatilor. - Daca asta te consoleaza… - Nu, pentru ca ei mereu au cate un ciob in sertar, dar nu este cel albastru. Ramane pe plaja. - … - Mai vrei sa imi tii de urat? - Tu vrei si iubirea si cunoasterea. - Intalnirile importante nu se masoara.poate ca de aici vine tristetea aceea… Vezi? Tu esti cel care nu are timp. Voi sunteti cei care, puneti in sertar, care se nimereste. De ce mai visati atunci la cel de pe plaja ? Pentru a-l pune intr-o zi in sertar? - Intentiile fanteziste au facut intotdeauna din oameni niste nefericiti. De ce nut e multumesti cu ce ai? - Nu stiu, ti-am spus de la inceput. Poate pentru ca am un ideal. - Uite, eu aduc apa si nisip, iar cu cioburile tale, vom face cel mai frumos castel de pe plaja. Vrei? - Vreau! Si unde punem ciobul albastru? - Vom vedea. Ii vom gasi un loc ales. A doua zi, plaja era aceeasi. Valurile albastre veneau si plecau, spunand o poveste de cand lumea, aceeasi poveste, cu alte personaje. Fiecaruia ii vine randul, macar o data. Nisipul stralucea in lumina soarelui, iar castelul, dupa cum se si asteptase, devenise o gramajoara diforma de nisip. Cioburile erau si ele risipite pe plaja, sclipind in soare. Le-am privit, ca in fiecare dimineata. Dintre toate, lipsea ciobul albastru. Am tresarit. Unde era ciobul albastru? Mi-am adus aminte, ca prin vis, ca ultima data il vazusem in mana lui si apoi, iar mi-am amintit cum el dusese mana la buzunarul de la piept… Si toate astea fiind scrise dupa ce mi’am lasat inocenta sa plece sau am pitit’o in buzunarul de la spate al amintirilor.

Frica de...

Se intampla uneori sa vezi traiesti anumite scene din viata cotidiana si sa ai impresia ca le'ai mai trait? Defapt sa fi sigur de lucrul asta? Ti s'a intamplat vreodata sa sti niste citate pe care in viata ta nu le'ai citit, dar totusi sa le sti intr'un anumit moment? Cum e sa vezi un film pe care nu l'ai mai vazut niciodata si sa sti citate din el si sa te simti ca si cum ai fi tu acolo in mijlocul problemei, ca si cum ai fi personajul principal...si...toate astea par a fi aberatii ! "Iubirea nu este rautacioasa si nici egoista!" ...cum suna sa spui asta in acelasi timp cu niste actori si apoi sa'ti dai seama ca niciodata nu ai citit asa ceva, dar totusi sti despre ce e vorba.. Am ajuns sa'mi fie frica de mine si de partea aia de "eu" pe care nu o pot cunoaste, care este mult prea misterioasa, prea intunecata si ma tem sa pasesc acolo, sa incerc sa aduc lumina si acolo! Sa'mie fie frica de propria persoana! Sa'mi fie frica de ceea ce se poate ascunda dupa masca asta de fata draguta care mereu zambeste!... si tot ce se poate spune acum este ca timpu' se scurge in pahare!...

sa lupt pentru...

Pot sa lupt pentru ea:x... Pentru ca ea a fost acolo cand: -nu stiam ce sa fac si cum sa fac sa imi fie bine!! -plangeam si ea ma linistea -aveam o stare aiurea si aveam tot felu' de idei(nu de sinucidere:)) ) -am vrut sa'i dau papucii unui baiat care credem noi ca merita( stie ea:x) -vroiam sa fac tot felu' de chestii!! -imi spunea ca "viata merge inainte!!" -imi spunea ca "soarele apare si dupa multe ploi!!" -ma facea sa ma simt bine cand totu' se naruia -eram intr'o stare greu de explicat:x...eram prea fericita si nu realizam -imi dadea tema la mate,romana,engleza etc etc. fara sa se supere -ma imbratisa si imi zicea cat de mult ma iubeste! -mergeam cu ea in oras si statea dupa mine sa'mi aleg ceva -este cea care imi iarta slabiciunile si ma ajuta sa le maschez in fata altora -ma menajeaza cand sunt absenta si imi spune cu franchete cum sta treaba cand sunt acolo -pentru ca o prietenie adevarata inseamna sa fie 2:X -prietena mi'a fost atunci cand s'a gandit ca pt ea insasi la o problema delicata si mi'a spus cum sa fac:x -un prieten este dispus sa te asculte atunci cand esti fericit si sa te consoleze atunci cand esti intr'o stare jalnica... -si de aceea cand iti dai seama ca pt cineva esti ceva si cand ne reamintim ca nu suntem singuri, problemelor ce pareau de nerezolvat li se contureaza o rezolvare, sentimentelor ce pareau sufocante li se gaseste alinare pentru simplul fapt ca ne dam seama ca avem pe cineva langa noi:x -defapt nu cred ca exista lucru pe care sa'l fi facut fara ea:x(putine exceptii!!) -cineva spunea ca :"Prietenii adevarati nu vor nimic de la tine, in afara faptului ca vor sa fie langa tine, sa se simta bine in prezenta ta.":X:X -TE IUBESC TU!!Te iubesc pt ca ai fost acolo mereu:x... -viata fara tine e ca ploaia fara apa:X!!!

Memorii!!:)

Toate astea se intamplau acum vreo 7-8 ani in urma.Nu'i chiar mult de atunci, dar oricum imi e dor de tot ce obisnuiam sa fac in vremea aceea. Nu stiam ce-i aia scoala sau chestii ale "adolescentilor" sau ale "adultilor". Ma invarteam intr'o lume cat de cat roz si nu stateam ca acum sa ma gandesc la cate chestii, gen "de ce faci asta?", "cum sa faci asa ceva?", "mai ai de gand sa gresesti mult?"..etc etc. Acum stau pe banca in parc si ma gandesc la atunci!! Pare ciudat cum poti sa te gandesti la ceea ce a trecut, la un capitol care a fost incheiat acum ani de zile, pt mine astea nu conteaza,pt ca pun accent pe amintiri. Ascult aceeasi melodie care o ascultam pe vremea aceea si mi se pare ca o ascult la casetofon si nu la mp3 si ma enerveaza asta!! Mi'e dor cand ne jucam "pac-pac" prin Primarie fara ca cineva sa ne aiba grija, sa facem "mancare" la papusi:)), sa ma cheme mami in casa la mancare si sa refuz pt ca jocu' era mai important in vremea aia, sa cerem paine pe strada de la oamenii care vedeam ca au:">:)), defapt realizez ca mi'e dor de tot ceea ce se intampla atunci. A ajuns sa'mi fie dor si de banca aceea de la peretele blocului,care acum nu stiu pe unde e facuta scrum. As vrea sa ne intalnim ca atunci si sa "dam in mintea copiilor" chiar daca anii au trecut.. Vreau sa'mi revad toti tovarashii care au plecat si i'am pierdut odata cu trecerea timpului. Am avut o copilarie normala. Am fost "obligata" sa merg la scoala desi eram mereu cu gandu' la joaca si la weekend. Am facut si bune si rele(mai multe rele:">), dar oricum ar fi fost, am fost copil. Acum as vrea ca cineva sa ma "oblige" sa merg la scoala si mie sa'mi stea gandu' la joaca, dar nu mai are cine...a devenit ceva prea obisnuit ca sa imi schimb viata indiferent cum as face'o!... Si la final sunt doar amintiri pe care mi le amintesc ascultand o melodie din anii '90!:x